Cum Scăpăm De Negativism (1)

Sad-Girl-City-Photo-HD-Wallpaper

Te-ai gândit vreodată cât de mult ne pot afecta gândurile negative?

Trăim într-o lume a suferinței și începem să simțim fericirea din ce în ce mai puțin. Încercăm să fim buni cu cei din jur și să-i mulțumim pe toți, însă ne întristăm deseori că nu primim și noi ceea ce merităm. Dăm vina pe ceilalți, spunem că lumea e rea și ca e normal să fim de cele mai multe ori, nefericiți. Ce să-i faci, asta-i viața.

Ei bine,  doresc să îți schimb puțin percepția despre momentele pe care tu le crezi ca fiind negative și te întristează mai mult.

 

Iluziile

După multe perioade în care gândurile negative predominau în mintea mea, am ajuns în punctul de a spune „Gata, nu mai suport momentele astea!”. Am ajuns la concluzia că majoritatea gândurilor mele negative mă risipeau de energie și îmi dădeau o stare proastă. Practic, era o stare generală. Dar, din ce cauză crezi că gândeam negativ? Din nimic! Și acest lucru se întâmpla din simplul fapt că priveam în mod negativ orice lucru și orice situație. Să îți dau un exemplu:

Probabil ai avut și tu anumite momente în care ai dorit să faci o propunere cuiva sau să vinzi un anumit produs unei persoane, însă aveai o oarecare îndoială. Îți imagineai cum persoana respectivă te respinge și te face să te simți prost, deși tu încă nu ai făcut primul pas. Îți făceai tot felul de gânduri în care te vedeai în ipostaze nefavorabile. Într-un final, când te-ai decis să faci pasul, ai eșuat. Hai să îți explic puțin fenomenul.

Noi oamenii suntem capabili să facem lucruri extraordinare, să atragem persoanele pe care le vrem în viață sau să avem succes pe toate planurile, însă ceva ne oprește și nu ne lasă să progresăm. Aceea este mintea.

Vezi tu, când vrem să facem un anumit lucru și dorim asta din toată inima, vine mintea și îți spune „Dacă nu vei reuși?”, „Nu ai nicio șansă!”, „Vezi că te va respinge!”, „Nu ești capabil să faci asta, recunoaște!”. Și noi ce facem? De cele mai multe ori ascultăm și luăm aminte. Aceste gânduri, mai mult ca sigur, le avem cu toții și mulți dintre noi nu avem informația necesară pentru a învăța să le depășim și astfel, ne continuăm viața trăind în negativism. Îți spun clar, tu poți face orice, poți deveni orice și poți avea orice.

Multe studii afirmă că aceste gânduri negative sunt total inutile și ne risipește mult timp și energie. De cele mai multe ori, aceste gânduri se adeveresc. Dacă îți spui că nu poți să faci ceva, în acel moment nu poți să gândești productiv, ca să rezolvi lucrul respectiv, însă dacă îți spui că „Da, pot” încep să îți vină idei, sau te încurajezi să faci ceea ce vrei să faci. Gândirea pozitivă este de o mie de ori mai puternică decât cea negativă și dacă este prezentă cât mai mult în mintea noastră, atragem momentele și persoanele dorite în viață.

Toți oamenii de succes din această lume ce crezi că au făcut de au ajuns așa sus? Au avut noroc? Nu prea cred. Aceștia nu au făcut decât să își controleze gândurile. Nu s-au lăsat controlați de minte. Oamenii de succes gândesc numai în termeni de succes. Nu uita asta. Problema noastră este că ne lăsăm controlați de minte și în acest caz ne mirăm de ce nu ni se întâmplă lucrurile așa cum vrem noi.

happiness-wide

 Provocare

Te provoc ca în fiecare zi, măcar timp de trei săptămâni să conștientizezi de fiecare dată când îți vine o afirmație de genul „Nu pot, Nu sunt capabil” și să o înlocuiești cu „Sunt sigur că pot”, „Voi reuși”, „. Dacă te vei ține de această provocare, te asigur că stima de sine va crește semnificativ.

La partea a doua a acestui articol voi vorbi despre alt aspect care ne face să gândim negativ. Dacă te-a ajutat acest articol în vreun fel, te rog să îl faci cunoscut și prietenilor tai. Poate unii au nevoie de aceste informații.

Cu dragoste,

Emanuel

Sursă imagine 1, Sursă imagine 2

Comentarii

2 comentarii la „Cum Scăpăm De Negativism (1)”

  1. Gandim negativ pentru ca am invatat sa gandim negativ, nu ne-am nascut cu acest mod de a intampina ce se petrece in noi, cu noi si in jurul nostru. Dar, asa cum am invatat sa gandim negativ, putem sa invatam sa gandim pozitiv. Putem inlocui acele ganduri negative, asa cum ai spus, Emanuel, cu altele pozitive, fara a incerca sa ne „luptam” cu primele. Si asta pentru ca orice gand caruia ii acordam atentie va creste. A te lupta cu ele inseamna a le lua in considerare, a le acorda hrana atentiei tale prin care ele vor creste. Si, oricum, nu le putem elimina luptandu-ne cu ele, pentru ca doar lumina poate anihila intunericul, inlocuindu-l. Multumesc pentru articol, Emanuel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *